Abecedar duhovnicesc

Mar 12, 2011 by

"La ora actuală nu este de ajuns să fii un creştin oarecare, ci trebuie să fii în stare să mărturiseşti credinţa ta prin jertfă şi, la nevoie, chiar cu preţul vieţii."

Pentru a vindeca tinerii de boala indiferenţei, care nu-i o boală chiar gravă, dar e o boală şi încă una de lungă durată, trebuie început cu şcoala, încetişor-încetişor. Ei se pun devreme, încă de mici, la televizor, după modelul celor mai mari. Acolo vor pierde timpul, uitând de rugăciune şi de învăţătură.

+ + +

Când îl pui pe omul tânăr la un paraclis sau la un acatist, adoarme, în timp ce la televizor stătuse ciulit trei ore-n şir.

+ + +

Copiii uneori cunosc toţi fotbaliştii pe de rost, dar nu ştiu cine a fost sfântul al cărui nume îl poartă, nici măcar viaţa acestuia nu o cunosc, şi cu atât mai puţin „Crezul” sau alte rugăciuni ale pravilei.

+ + +

Astăzi, străinii vin la noi şi îi atrag pe copiii inteligenţi, îi duc la şcoli peste hotare, le oferă burse, ajutoare, îi duc la casele de rugăciune ale unor secte, şi-i câştigă pentru că îi construiesc în spiritul lor.

+ + +

La ora actuală nu este de ajuns să fii un creştin oarecare, ci trebuie să fii în stare să mărturiseşti credinţa ta prin jertfă şi, la nevoie, chiar cu preţul vieţii.

Părintele Iustin PÂRVU, Mănăstirea Petru-Vodă

Related Posts

Share This

Lasă un răspuns


Get Widget
%d bloggers like this: