Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul (11 septembrie)

Sep 17, 2011 by

"Este ultimul dintre profeţi, cel mai mare, vestindu-L pe Iisus Hristos Mântuitorul"
“Este ultimul dintre profeţi, cel mai mare, vestindu-L pe Iisus Hristos Mântuitorul”

Sfântul Ioan, înainte-mergătorul şi Botezătorul Domnului, îşi încheie călătoria acestei vieţi în temniţă şi martiriu.

Este ultimul dintre profeţi, cel mai mare, vestindu-L pe Iisus Hristos Mântuitorul, nu de departe, ci botezându-L în apele Iordanului, atingând cu mâna creştetul Stăpânului. Şi, la acest act divin, Prorocului îi este dat să vadă cerul deschizându-se, Duhul Sfânt coborând peste Iisus, şi să audă glasul Tatălui: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru care am binevoit” (Matei 3, 17). Iar, el, faţă în faţă cu Domnul său, dă celor de atunci şi celor de azi această mărturie: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29). Vrednic s-a făcut cu adevărat a se chema „prietenul Mielului”. Ca proroc, ca prieten al Mielului, al Mirelui, Ioan suferă şi el pentru păcatele lumii.

Domnea în vremea aceea, în părţile Galileii, Irod Antipa, unul dintre fiii lui Irod, ucigaşul pruncilor din Bethleem. Prin anii 31, Irod Antipa, mergând la Roma chemat de împăratul Tiberiu, pe drum a poposit la fratele său Filip. Aici, s-a îndrăgostit, rănit în inimă de soţia acestuia – Irodiada. Ea îi răspunde şi ispititorul îi cufundă în vârtejul patimii. Irodiada îi făgăduieşte că îşi va părăsi soţul pentru el, însă cu condiţia ca Irod să-şi izgonească soţia, fiica unui rege arab – Areta. La întoarcerea de la Roma, Irod Antipa îşi alungă soţia şi şi-o aduce în casă pe Irodiada, împreună cu fiica ei Salomeea.

Profetul nu putea să tacă. Îi spune regelui că ceea ce face este un mare păcat, rostindu-i cuvântul cunoscut şi păstrat de Sfânta Scriptură: „Nu-ţi este îngăduit să ţii pe femeia fratelui tău” (Marcu 6, 18). La auzul sentinţei, Irod se trezeşte în lumea chinurilor lăuntrice, Ioan îi apare ca un sfânt şi îi este adesea sfetnic; dar sufletul bolnav cedează şi altui sfătuitor. Irodiada îl subjugă pe rege şi îl înduplecă în cele din urmă să-l închidă pe Profet în temniţă. Era doar începutul lucrării ei demonice. La câtva timp, îi soseşte prilejul s-o desăvârşească. Irod îşi sărbătoreşte ziua de naştere cu un mare ospăţ în castelul Maherus. În toiul petrecerii, sub imperiul băuturilor ameţitoare, Salomeea, pusă la cale de mama ei, execută în faţa lui Irod şi a oaspeţilor un dans care aţâţă pasiuni. În focul lor, Irod îi oferă cu jurământ: „Orice vei cere de la mine îţi voi da, până la jumătate din regatul meu”. Fata, ieşind, zice mamei: „Ce să-i cer?”. Irodiada îi răspunde: „Capul lui Ioan Botezătorul”. Şi fără preget, tânăra, intrând la rege, îi cere: „Vreau să-mi dai îndată, pe tipsie, capul lui Ioan Botezătorul” (Marcu 6, 23-25).

„Îndată, la porunca regelui, o slugă călău, mergând, a tăiat capul profetului în temniţă, l-a adus pe tipsie şi l-a dat fetei, iar fata l-a dat mamei sale” (Marcu 6, 28).

Nu după multă vreme, Irod a fost chemat la Roma în urma unor denunţuri, dezbrăcat de demnitatea regească şi exilat în Lion, iar apoi la Ilard, în Spania. Acolo, pe lângă suferinţele exilului, trăieşte cu Irodiada sfârşitul tragic al Salomeei. Fiica, traversând într-o zi de iarnă râul Sicoria, gheaţa se rupe şi se afundă până la grumaz. Capul îi rămâne deasupra, în timp ce dedesubt valurile îi mişcă trupul într-un dans macabru; în cele din urmă, gheaţa îi retează gâtul. Ex-regelui şi Irodiadei li se aduce acum capul celei care, oarecând, ceruse capul Profetului.

Trupul Sf. Ioan i l-au îngropat ucenicii lângă cel al Prorocului Eliseu, însă n-a rămas în pământ.

Moaştele lui sfinte au peregrinat de-a lungul veacurilor, în Răsărit ca şi în Apus, împărţite şi aşezate sub altarele multor biserici, însămânţând sfinţenie pretutindeni.

Biserica îl cinsteşte în sfinte slujbe şi icoane. E venerat fie botezând pe Domnul, fie cu aripi de înger, oferindu-şi capul pe tipsie; mai ales, împreună cu Preacurata Maică de o parte şi de alta a Mirelui Hristos, în icoana numită Deissis, deasupra catapetesmei oricărui sfânt locaş.

În Acatist invocăm:

Bucură-te, slujitorule cel prealuminat al lui Hristos;

Bucură-te, luminătorule al măriţilor ucenici;

Bucură-te, pecetea celor două Testamente;

Bucură-te, Sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Pr. Constantin GALERIU

Related Posts

Share This

Lasă un răspuns


Get Widget
%d bloggers like this: