Copilăria sihastrului. Cuviosul Vasilisc al Siberiei

Oct 15, 2011 by

Copilăria sihastrului

Copilăria sihastrului

În zilele norocoase, când cineva îi oferea un bănuţ sau o copeică întreagă, Vasile, sărind, se ducea val-vârtej acasă. Era bucuros că poate cumpăra un colăcel dulce. Nu, nu pentru sine, ci pentru tata, mama vitregă şi frăţiori. El întotdeauna vroia să mănânce, dar se deprinsese cu această senzaţie. Sărăcia pentru Vasile era ceva obişnuit, altceva el aproape că nici nu-şi amintea. Fiind micuţ de tot, se întâmpla să ceară o bucăţică de pâine cu sare, însă i-o presărau cu făină, deoarece sarea era foarte scumpă şi atunci săra pâinea neagră cu propriile lacrimi.

Vasile mergea din curte în curte, însă niciodată nu cerea, pur şi simplu stătea cu capul plecat. Şi lui îi dădeau întotdeauna, îi dădeau mult. Jumătate de câştig îl aducea acasă, iar cealaltă – o împărţea cerşetorilor de pe pragul bisericii. El considera că ei o duc şi mai greu.

Mic de statură, Vasile era iute de picior. Se apropia pe neobservate de cerşetori, le arunca bucăţile de pâine şi fugea. El făcea aceasta pentru ca ei să nu ştie cine-i binefăcătorul. Cerşetorii se luminau la faţă, radiind de bucurie de parcă primise darul de la un înger ceresc.

Vasile era foarte mulţumit, că în ciuda sărăciei sale împlineşte porunca lui Dumnezeu despre milă.

Încă îi mai plăcea să vină la biserică, să stea nemişcat până la sfârşitul slujbei, şi să meargă la mormântul măicuţei să plângă. Trăind cel mai sărăcăcios din sat el era cu adevărat fericit. Dar se întâmplau în viaţa lui şi mari bucurii neaşteptate. O dată unui neguţător i se stricase borcanul cu miere. El i-a dat cioburile lui Vasile şi acela, lingând mierea, îi mulţumea lui Dumnezeu că l-a învrednicit să afle gustul mierii. Odată Vasile auzi istoria vieţii sfântului Macarie, care a fost boier, dar şi-a împărţit toată averea, ca să fie vrednic de Hristos. Şi s-a gândit el atunci, că dacă nu va împărţi bogăţia nu se va mântui. Iar toată averea lui – sunt bucăţile de pâine, şi acelea de la oameni străini. Oare nu se va mântui?

Şi începu Vasile să caute – poate găseşte vreo comoară. Săpă ici, colo, până nu-l observă diaconul şi-i spuse că pe aici nu s-a auzit niciodată de comori îngropate.

– Eu, eu nu pentru mine…, a îngăimat băieţelul, aş vrea să împart totul până la ultimul bănuţ săracilor. Ei sunt aşa mulţi şi flămânzi. Apoi să-mi iau crucea şi să merg după Hristos.

Diaconul, care avea mulţi copii şi o ducea din greu, îl strânse la piept pe băieţaşul slăbuţ, şi auzind cum bate inima lui, înţelese că această inimioară bate numai pentru Dumnezeu.

– Du-te, zise el. Trăieşte, ascultă părinţii. Iar apoi… Domnul te va îndrepta. Cândva o să devii călugăre, şi cu rugăciunile tale în faţa Domnului ne vei scoate şi pe noi…

Aşa se şi întâmplă. Prin toată Siberia se răspândi zvonul despre sihastrul Vasile, Vasilisc în călugărie, care renovă în or. Turinsk o mănăstire, unde a şi fost înmormântat în anul 1824 cu trupul, iar cu duhul sălăşluieşte în lăcaşurile Domnului. A fost canonizat de Biserica Ortodoxă Rusă în 2004.

V. MIREANUL

Lasă un răspuns


Get Widget
%d bloggers like this: