Greşeala

Apr 25, 2015 by admin

La recreaţia mare Veronica, şefa clasei a şaptea, se apropie de câţiva colegi gălăgioşi, care se zbenguiau pe terenul sportiv al şcolii, şi le făcu observaţie. Fata pretindea că ar fi bine, după lecţii, băieţii să-şi demonstreze neastâmpărul mai cu folos, bunăoară, dând o mână de ajutor la primenirea spaţiilor verzi din ograda bisericii. Ea afirmă că mulţi copii şi-au dat interesul să amenajeze parcul lăcaşului sfânt:

– Avem de săpat petecul de teren de lângă clopotniţă unde vom sădi ronduri de flori, ba mai trebuie să văruim gardul… Ajunge de lucru pentru toţi!.. Fetele încă de ieri s-au pronunţat că sprijină iniţiativa! încheie colega şi desfăcu jurnalul de evidenţă a angajaţilor.
– Trece-mă în echipă! se învoi Ionică.
– Şi pe mine! sări Ştefănel.
– Merg şi eu… strecură cu jumătate de voce Filipaş-Grăsanul sau, cum îi mai zic în clasă, Rotundu…

Imediat după ultima lecţie, bulucul de elevi se înfăţişă în curtea bisericii. Lângă poartă îi aşteptau de acum parohul lăcaşului cu preşedintele cooperativei agricole din sat, care puse la îndemâna lucrătorilor o camionetă şi un tractor. Caroseriile unităţilor de transport erau pline cu arbuşti decorativi – tuia, tufe de liliac şi trandafiri, brăduţi argintii, aduşi de la pepiniera ocolului silvic.

– Mai întâi, copii, vă poftesc să luăm prânzul, că cine mănâncă bine, acela lucrează pe potrivă, zâmbi blajin părintele Nicodim şi îşi conduse lucrătorii la cireşul cel mare de lângă răstignire, sub poalele căruia era întinsă o tarabă improvizată, înşiruită cu două rânduri de farfurii cu supă aburindă. Înainte de a se aşeza la masă, copiii smeriţi, toţi ca unul, îşi făcură semnul crucii, intonând în cor rugăciunea „Tatăl nostru”. Pe lângă ciorba apetisantă de fasole, bucătăresele i-au mai servit cu plăcinţele cu varză murată şi compot de fructe…

Între timp în curtea bisericii îşi făcu apariţia diriginta clasei, profesoara de limba şi literatura română. Ea li se destăinui adolescenţilor că preşedintele cooperativei a promis celor mai harnici elevi un premiu de încurajare – o excursie de două zile la Chişinău.

– Copii, cum terminăm treaba, stabilim itinerarul călătoriei, conchise profesoara. Cred că sâmbătă ar fi bine să mergem, mai întâi, la Sala de Expoziţii „Brâncuşi”, după care vom viziona un spectacol la Teatrul Dramatic „Mihai Eminescu”, iar a doua zi, duminică, vom participa la sfânta liturghie într-o mănăstire din capitală…

Copiii bucuroşi s-au repartizat repede în grupuri pe întreg perimetrul grădinii: unii greblau vreascurile şi plantele uscate, pieptănând colţii ierbii abia înverzite, alţii descărcau puieţii din maşini şi încărcau gunoiul. Câţiva băieţi prinse să sape cu osârdie gropiţe în care potriveau atent rădăcinile îndârjite cu tulpini ţepoase. Lenuţa, pictoriţa clasei, dirija lucrările astfel, încât să configureze din arbuştii sădiţi ornamente în carouri. Mai multe fete văruiau gardul… Ştefănel cu Ionică se apucară să tundă grijuliu gărduleţele de cetină vie pe părţile laterale ale aleii de la intrarea în biserică. Acestora li se alătură Filipaş, dar foarte curând Grăsanul se plictisi de operaţia monotonă. El strâmbă din nas şi gemu înfundat, chipurile, îl doare tare braţul drept din umăr, aşa că hotărî să meargă mai bine să cureţe cei câţiva nuci din capătul aleii. Filipaş găsi printre unelte un mic ferestrău de mână şi dispăru nevăzut…

Trecuse mai bine de o oră şi Veronica inspecta parcul amenajat, notând în catalog lucrările îndeplinite. La un moment fata îşi dădu sema că lipseşte Filipaş. Nici alţi copii nu-l văzuse să lucreze. De colo Costel lămuri dispariţia colegului: „Rotundu meştereşte fluiere acolo, sub nucari…”. Cineva alergă să-l ogoiască pe fluierar de patima ce-l năpădise. Bosumflat, cum era, Filipaş se alătură clasei, zburlit pe toată lumea.

Diriginta trecu în revistă străduinţa elevilor la amenajarea parcului, totalizând ziua de muncă:

– Scumpii mei, mai avem cam o jumătate de lună până la sfintele sărbători de Paşti, iar voi aţi reuşit în nici două ore să faceţi ordine în curtea bisericii. În numele sătenilor şi a parohiei vă mulţumesc din suflet pentru munca conştiincioasă!..

Sâmbăta viitoare mergem cu toţii în excursie la capitală, în afară de colegul nostru, Flipaş, care s-a dovedit a fi un Şmecherilă…

Auzindu-şi sentinţa, Filipaş se îmbufnă şi mai tare, apoi izbucni în plâns. Şiroaele abundente de lacrimi îi brăzdau, nemiloase, faţa crispată.

În clipa aceea părintele Nicodim se apropie de băiat, îl netezi uşurel pe creştet şi cuvântă răspicat:

– Dragi copii, aşa se face că uneori păcătuim cu toţii… Azi a comis o greşeală colegul vostru. Dar fiţi siguri, data viitoare veţi vedea că Filipaş e capabil de fapte frumoase şi că poate lucra mai bine decât mulţi dintre noi… Haideţi astăzi să-i iertăm păcatul şi să meargă cu voi în excursie!.. Cine ştie, poate chiar mâine tânărul ne va dovedi că e vrednic de laudă… Aşa-i, băiete!…

Filipaş dădu afirmativ din cap, ştergându-şi îndesat ochii înlăcrimaţi cu mâneca hainei…

Andrei MOROŞANU