Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate
Cine dintre noi este gata să i se taie capul pentru adevăr? Iată că Sfântul Ioan Botezătorul nu s-a temut. El a apărat adevărul în faţa împăratului Irod, mustrându-l că trăieşte cu soţia fratelui său Irodiada. Aceasta a prins ură pe el şi, când Irod la o petrecere i-a făgăduit fiicei sale Salomeea că îi dă orice, până la jumătate de regat, a sfătuit-o să ceară capul Sfântului Ioan Botezătorul. Un ostaş l-a şi adus imediat pe tipsie.
Mitropolitul Gurie (1877-1943), de asemenea, apărând adevărul, în 1930, când regele Carol al II-lea a făcut o vizită în Basarabia, l-a împiedicat să intre în altar prin porțile împărătești, spunându-i că un rege poate să o facă doar având coroana pe cap și împreună cu soția sa legiuită, principesa Elena a Greciei. Astfel, reproșându-i regelui relațiile extraconjugale, mitropolitul şi-a pereclitat cariera.
Sfântului Valeriu Gafencu (1921-1952) pentru adevăr a fost în detenţie din 1941 pînă în ceasul morţii. La instaurarea regimului comunist a refuzat să fie eliberat în schimbul trădării adevărului.
Aceste exemple ar trebui să ne îmbărbăteze şi să ne determine să fim fermi în apărarea valorilor creştine, a adevărului care este Domnul nostru Iisus Hristos.
Mergând la şcoală şi studiind cele mai diverse materii, să nu uităm cine a creat această lume frumoasă şi irepetabilă, cine ne-a dat minunea vieţii. Înaintând pe pantele dificile ale matematicilor, limbilor străine etc. să nu uităm că există şi ştiinţa sufletului fără de care viaţa nu are nici un rost. Căci nu e bine când, acumulând mai multe bogăţii pentru trup, lăsăm gol sufletul care, de fapt, este biletul nostru de trecere în veşnicie.
Să nu uităm că mama şcolii este Biserica. Anume ea, prin sfintele sale taine, inclusiv Sfânta mărturisire şi Sfânta Împărtăşanie, ne călăuzeşte pe calea virtuţilor şi a mântuirii.
Leo BORDEIANU