Nu cătaţi că-s mititel
Aho, aho vatră străbună,
Să pornim c-o vorbă bună
Pe-acest meleag al meu,
Căci moldovean sunt şi eu.
Şi vin cu urare-aleasă
Pentru cei rămaşi acasă,
Vă aduc plecăciuni cu drag
Şi pocnesc cu biciu-n prag.
Bourei şi zurgălăi,
Roata, roata, băieţi, hăi!
Nu cătaţi că-s mititel,
Sunt şi eu un voinicel.
Chiar de sunt în clasa-ntâi,
Pot ura şi pentru trei
Şi tradiţia mi-e sfântă,
Că-n ea Dumnezeu cuvântă.
Moş Crăciun ne intră-n casă
Pe la sărbători frumoase,
Cu colinzi, cu hăituri,
Bogate semănături.
Cu mălănci, cu capre, boi,
Cum tradiţia-i la noi
Şi cu pomul colorat,
Aşteptând Moşul bogat.
Zurgălăi pe inimioară
Pentru dulcea Moldovioară.
Roata, roata, băieţei,
Hăi, hăi!
Îi urez pe moldoveni
Dar mai mult pe consăteni.
Căci sunt harnici, gospodari
Şi muncesc fără hotar.
Urez glia cea bogată
Cu lacrimi de dor udată,
Urez roada din câmpie
Şi doina ce-mi place mie.
Urez satul cu izvorul,
Oraşul şi raionul,
Mai urez ţăranul, ţara,
O urez cu drag pe mama.
Profesorii, copilaşii,
Turmele de pe imaşe,
Parohia cea sfinţită
Cu slujba-i neobosită,
Pâinea noastră de acasă
Proaspăt coaptă
şi gustoasă,
Vinul, sarea de pe masă,
Toate faptele frumoase.
Pentru traiul cel senin
Domnului adânc mă-nchin,
Roata măi, hăi, hăi!
Să trăieşti, Moldova mea,
Să străluceşti ca o stea,
Să-nfloreşti, gură de rai,
Doinind blând în dulce grai
De fluiere şi de nai,
Te iubesc, mândrul meu plai.
Hăi, hăi!
Luminiţa MELNIC
Păpăuţi, Rezina