Suflete la plimbare

Mai 15, 2011 by admin

FIICA (emoţionată, plină de mirare, tot trăgându-l de o mână pe tatăl): Tăticule …, tăticule …, ia te uită … ce de-a fire de iarbă-ă-ă! Unu … Doi … Tlei … Patlu … Cum aşi putea să le număl pe toate?..

TATA (străduindu-se s-o liniştească, s-o potolească, cu blândeţe): Linişteşte-te, draga mea. E cu neputinţă să le numeri pe toate … Sunt exact atâtea câte trebuie ca o primăvară să fie frumoasă.

FIICA (ceva mai potolită): Şi pe copacul ăsta, ia uită-te, ce de-a flo-o-oli!

TATA (zâmbind drăgostos): Atâtea de câte are nevoie un pom rotat, Ia priveşte-l cu atenţie … Ce splendoare de pom! Ce măreţie!

FIICA (şi mai entuziasmată, şi mai curioasă): Tăticule, dal şi pomi lotaţi şi măleţi, ia te uită cât de mulţi sunt!

TATA: O grădină întreagă, ca să ne bucure ochii şi inima nu numai nouă, dar şi tuturor oamenilor.

FIICA (ceva mai potolită, dusă pe gânduri): E plină zalea de multe glădini…

TATA: Da. Aşa e. Sunt multe. Bineînţeles că multe. Şi har Domnului că-s atât de multe. Şi grădini, şi păduri verzi îndeajuns. Atâtea câte trebuie pentru a împodobi o ţară.

FIICA (aproape liniştită): Ieli, când mi-ai alătat halta matale, am văzut că şi ţăli sunt nenumălate.

TATA: Ţări pe lume sunt nici mai multe, dar nici mai puţine, atâtea câte pot rotunji un Pământ.

FIICA (după o pauză şi iar îngândurată): Doal numai Pământul e unul, sălăcuţul…

TATA: Da-a-a … Pământul e unul. E adevărat că e numai unul singur.

FIICA (după o scurtă pauză): Şi mama e una. Şi mata, tăticule, eşti unul. Şi eu sunt una … la voi amândoi…

TATA: Bine-bine … Eşti tu una la noi amândoi, draga mea. Dar … dar la un loc … la un loc, noi, toţi trei … (cu patos) suntem o familie întreagă! O familie întreagă şi unită! Dar o familie unită e ca şi o ţară mititică, mititică!

FIICA (jucăuşă, ghiduşă): Şi matale cine eşti – legele ol pleşedintele? (râde cu poftă).

TATA (molipsit şi el de gluma fiicei, râde şi el): Eu sunt … (se lipeşte de tulpina pomului şi trage un ram doldora de floare deasupra capului). Eu sunt regele … Dar şi preşedintele acestei mititele, mititele ţări. (ceva mai serios) E drept că fără un sceptru şi fără o adevărată coroană …

FIICA (preluând gluma părintelui): Pomul ăsta rotat e coloana matale! Dal mămicăi, când o să ne întoalcem acasă, o să-i spunem că-i legină. Iată cum!

TATA: Da. Ea e regină. Iar tu, fetiţa noastră – prinţesă. (O ia în braţe şi o ridică cât mai sus.) Prinţesă!.. Prinţesă!.. Prinţesă!..

(După o pauză. Ambii ceva mai potoliţi.)

FIICA (şi iar împovărată de gânduri): Tăticule …

TATA: Te ascult, fetiţa mea. Te ascult atent.

FIICA: Dal mata ştii că pe mămica mea o chiamă Malia, tot aşa cum o chiamă şi pe-e-e … cine?

TATA: Spune-mi şi mie dacă tu ştii. (Jucând.) Te ro-o-g. Spune-mi şi mie, ca să ştiu şi eu.

FIICA: Pe mămic mea o chiamă Malia, tot aşa ca şi pe mama Domnului nostru Iisus Hristos.

TATA: Ca să vezi. Eu ştiam asta. Dar mă bucur că şi tu ştii.

FIICA: Şi … eu aş vlea să-ţi mai spun ceva. Ceva ce mamei mele încă nu i-am spus.

TATA: Spune-mi. Eu te ascult. (Cu o uşoară dojană). Dar să nu uiţi să-i spui şi mamei tale.

FIICA: O să-i spun de cum o să ne întoalcem de la plimbale.

TATA: Şi bine o să faci, draga mea.

FIICA: Şi … cum îţi spuneam … eu seala până adolm … uneoli … se întâmplă că oleacă volbesc şi cu Maica Domnului, Iată cum.

TATA (prompt devine atent şi serios): Cu cine, cu cine?

FIICA: Cu Maica Domnului. Şi nu numai cu Dânsa.

TATA (cu şi mai mare atenţie): Dar şi încă cu cine?

FIICA: Şi cu Iisus Hlistos, cale stă cuminte în blaţele mamei sale. Şi cu Iosif. Că şi ei sunt o familie.

TATA (după o pauză, privindu-o direct în ochi): Ei, vezi? O familie. Ca şi noi. (Pauză.) Dar şi eu aş vrea să-ţi spun ceva.

FIICA: Spune-mi.

TATA: Dacă îmi mai amintesc eu bine, tu faci ceea ce făceam şi eu când eram ca şi tine de … mare.

FIICA: Tăticule, mata nu vezi că eu încă nu pot spune litela r-r-r-r … cum tlebuie?…

TATA: O s-o rosteşti. Neapărat o c-o rosteşti şi pe această literă aşa cum trebuie.

FIICA (cu o voce ceva mai scăzută): Eu şi despre asta volbesc cu Maica Domnului. Ca şi Ea să mă ajute.

TATA: Şi bine că vorbeşti şi cu Dânsa. Şi Maica Domnului, dar şi Domnul nostru Iisus Hristos întotdeauna ne ajută pe toţi în toate. Şi pe tine o să te ajute.

(Pauză.)

FIICA: Şi eu cled că şi pe mine o să mă ajute.

TATA (cu mâna streaşină la ochi): E primăvară … Da-a-a … e primăvară. Şi e mare splendoare aici, în sânul naturii. E dumnezeieşte de frumos. Dar … (consultă ceasul). Să ne grăbim spre casă. Mama probabil că deja ne aşteaptă cu masa gata. Că doar astăzi e zi de …

FIICA: Astăzi e zi de duminică.

TATA: Şi noi cu toţii împreună, ca de obicei, în fiece duminică, vom servi o masă de sărbătoare.

FIICA (iar puţin mai agitată): Pe asta eu o ştiu. Şi ştiu chial ce sulpliză ne-a plegătit mămica.

TATA (cu o jucăuşă dojană): Deci numai eu nu ştiu ce aţi pus voi împreună la cale.

FIICA: Dacă ai şti şi mata nu al fi o sulpliză.

TATA: Dacă-i surpriză, surpriză să fie. Atunci mergem.

FIICA: Mer-r-r-r-gem. Să ne gr-r-r-r-ăbim. Sur-r-r-r-priza …

Cortina.

Andrei BURAC