Între cititori

Iun 14, 2011 by

În luna primenirilor postpascale, când inimile mai păstrează căldura săptămânii luminate, au avut loc primele întâlniri cu cititorii ziarului.

Una s-a produs în incinta Gimnaziului Alexeevca, Ungheni, iar a doua – la Biblioteca de Arte „Tudor Arghezi” din capitală. Atât copiii de la ţară, cât şi cei de la oraş s-au arătat interesaţi de noua publicaţie, care în întregime este orientată spre cele mai sensibile coarde ale sufletului şi e menită să contribuie la dezvoltarea spirituală a cititorilor.

Discuţiile s-au axat pe domeniile predilecte ale „Scării spre cer”, care sunt credinţa, neamul, istoria şi arta. Or, se ştie că Ştefan cel Mare şi Sfânt mergea în bătălii, în primul rând, pentru credinţă şi apoi pentru ţară.

S-a pus în dezbatere sloganul „Să apărăm cu râvnă-Ortodoxia şi-acest pământ de sfinţi şi de eroi”, împrumutat din finalul poemului-imn “Avem”. Chiar din primele rânduri, acest text de o profunzime aparte şi de un farmec copleşitor ne aminteşte de obârşiile noastre şi de valorile, care, vai, rămân în umbră. Cum de se întâmplă că le uităm, le trădăm sau, mai nou, le evităm, raliindu-ne la kitschuri şi surogate străine?

S-a vorbit despre personalităţile ortodoxe, despre sfinţi şi sfinţenie, despre puterea rugăciunii, gândului curat. S-au atins şi teme mai dificile cum ar fi mărturisirea credinţei în diferite circumstanţe, manifestarea spiritului de jertfă ş.a.

Concluzia a fost una – numai împreună, sorbind din înţelepciunea sfinţilor părinţi, din inegalabilele pilde creştin-ortodoxe, din experienţa educaţională acumulată de-a lungul veacurilor, putem depăşi golul spiritual creat de ateismul militant, putem relega tradiţia care a ajutat poporul nostru să iasă biruitor din toate încercările.

Leo BORDEIANU

Related Posts

Share This

Lasă un răspuns


Get Widget
%d bloggers like this: