Troiţa de Andrei Rubliov
Centrul compoziţional al icoanei e constituit din potirul cu capul viţelului sacrificat, care simbolizează jertfa lui Hristos. Masa pe care stă potirul este prototipul mormântului Domnului.
Figura centrală este îngerul – întruchiparea Fiului, – care binecuvântează cupa. Într-o armonie tacită, capul Lui e înclinat spre îngerul din stânga, care e personificarea Tatălui. Spre Tatăl şi-a înclinat capul şi cel de-al treilea înger, din dreapta, care întruchipează Duhul Sfânt. Scipetrele din mâinile îngerilor simbolizează puterea şi omnipotenţa.
Înclinarea capetelor îngerilor din centru şi din dreapta şi înclinarea spre ei a capului îngerului din stânga punctează motivul purcederii Cuvântului şi a Duhului din Tatăl. Această mişcare circulară închisă creată prin înclinarea figurilor şi ecourile ritmice repetate de contururile veşmintelor, pristolului şi a muntelui, semnifică unitatea celor trei feţe ale lui Dumnezeu, participării lor comune la realizarea de către Fiu a ideii centrale de mântuire a omenirii.
Imaginile ce însoţesc Troiţa sunt pătrunse de o simbolică creştină, care dezvăluie diverse aspecte ale ivirii Fiului-Logos în calitate de principiu vital veşnic al lumii. Stejarul din spatele îngerului din centru – „arborele vieţii veşnice” – este întruchiparea crucii şi simbol al învierii. Muntele este o imagine biblică tradiţională a înălţării cu duhul. Casa întruchipează cunoaşterea lui Dumnezeu şi este prototipul „casei lui Dumnezeu”, bisericii universale.