Sfinţii se roagă pentru noi

„Soarele Moldovei” a răsărit cu atâta intensitate încât este cu neputinţă să apună în inimile oamenilor dintre care s-a ridicat.
Sfinţii se roagă pentru noi. Indiferent de măsura în care conştientizăm acest lucru.
Sfântul Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare se roagă pentru noi. Astfel urmaşii lui, fiind mai aproape sau mai departe de Dumnezeu, mai mult în lumină sau în întuneric, viază şi păstrează şansa mântuirii.
Sfinţii din icoanele de pe catapetesme, din colţurile noastre de rugăciune, dar şi cei necunoscuţi, rămaşi în chilii nedescoperite sau în crăpăturile pământului se roagă pentru noi. Pentru sfinţirea noastră. Pentru întoarcerea de la întuneric la lumină, de la păcat la virtute. Pentru ca sfinţenia să devină normalitate, iar păcatul – anomalie.
Sf. Ioan Gură de Aur scrie: „Creşte un atlet pentru Hristos! Nu-ţi zic: întoarce-l de la căsătorie şi trimite-l în pustie, pregăteşte-l ca să-şi aleagă calea monahilor! Creşte însă un atlet pentru Hristos, şi trăind în lume, învaţă-l încă din fragedă vârstă să fie evlavios”.
Unii oameni nu pot concepe sfinţenia lui Ştefan cel Mare, care a fost un luptător şi niciodată nu a lăsat spada din mână. În imaginaţia lor sfântul trebuie să fie un pustnic despătimit, îndepărtat de lume, înrudit cu rugăciunea. Dar marele domnitor nu s-a despărţit niciodată şi de sfânta cruce. Cu semnul crucii a înălţat locaşe sfinte, a zdrobit duşmanii, apărînd creştinătatea. Nu zadarnic, cu secole înainte de canonizare (1992), el a fost recunoscut şi numit de popor sfânt. „Soarele Moldovei” a răsărit cu atâta intensitate încât este cu neputinţă să apună în inimile oamenilor dintre care s-a ridicat.
Lanţul de aur al sfinţilor, care îşi încheagă verigile cu dra-goste, credinţă şi fapte, se roagă pentru noi. Cei cunoscuţi şi cei necunoscuţi, cei vechi şi cei noi.
Să deschidem „Vieţile sfinţilor”. Să luăm cunoştinţă de viaţa sfântului al căror nume îl purtăm, de viaţa Sf. Ştefan cel Mare ş.a. Să încercăm să ne pătrundem de măreţia credinţei, vieţii şi jertfei lor, să încercăm să ne asemănăm cu dânşii. Atunci sfinţenia va începe să devină normalitate şi lumea se va întoarce cu faţa spre Dumnezeu.
Leo BORDEIANU