Un Drum al Crucii prin Basarabia de Sud

Dec 31, 2011 by

Experienţă duhovnicească

Vreau să mă împărtăşesc cu deosebitele emoţii de la Drumul Crucii cu icoana Binecrerdincioasei Cneaghine Ana din Kaşin, care este ocrotitoarea plaiului basarabean.

În toamna aceasta, traseul Drumului Crucii, inaugurat în 1910 şi reluat în ultimii ani, a trecut prin satele raioanelor Ismail, Chilia şi Tatarbunar.

Prin marea milă a Maicii Domnului şi a Sfintei Ana din Kaşin, am avut posibilitatea să particip la acest Drum al Crucii pe o porţiune de traseu – din s. Cervonii Iar (r-nul Chilia) până în or. Tatarbunar (între 5 şi 8 octombrie).

Cu inima simţeam şi cu mintea înţelegeam: dacă voi merge la Drumul Crucii, mi se va îmbunătăţi vederea – de trei luni purtam ochelari. Căci Drumul Crucii nu este pur şi simplu un mers pe jos. Drumul Crucii este osteneală întru slava lui Dumnezeu, în preajma Sfintelor Icoane şi a Sfintelor Moaşte, este o necontenită rugăciune proprie,amplificată prin rugăciunea tuturor participanţilor, a creştinilor care se alătură procesiunii măcar pe o porţiune de traseu şi a celor care nu au putut veni, dar participă cu duhul.

Credeam şi înţelegeam foarte bine că vederea mi se va îmbunătăţi, căci intrând în râul Drumului Crucii nu poţi să ieşi din el fără a te schimba în bine. Şi iată rezultatul – am pus ochelarii în sertar, pot citi liber chiar şi literele mai mici decât cele din ziar!

Slavă Ţie, Doamne, pentru tămăduirile şi minunile pe care le faci cu noi!

Zinaida CEAVDAR

Novoseliskoe, Reni, Odesa

Related Posts

Tags

Share This

Lasă un răspuns


Get Widget
%d bloggers like this: