Mitropolitul Nestor Vornicescu

Ian 28, 2012 by admin

Galeria personalităţilor

Mulţi oameni talentaţi, înzestraţi cu mari şi multe daruri s-au născut pe pământul moldovenesc. Una dintre aceste distinse şi deosebite personalităţi este Mitropolitul Olteniei Nestor Vornicescu (1 octombrie 1927 – 17 mai 2000), originar din satul Lozova (a cărui şcoală îi poartă numele), raionul Străşeni.

Fiind la studii în România, în vara anului 2000, mi-am propus să fac un pelerinaj la mănăstirile din Oltenia. În special, voiam să ajung la Mănăstirea Tismana – inima monahismului românesc – şi să mă închin la moaştele cuviosului Nicodim. Când am ajuns pe acele meleaguri, toată Oltenia era în doliu – Mitropolitul Nestor se mutase la Domnul. Pe bună dreptate erau trişti oltenii, deoarece rămăseseră fără păstorul lor iubit.

Înalt Prea Sfinţitul Nestor, deşi era o personalitate de înaltă cultură teologică, savant şi scriitor bisericesc, nu se impunea cu superioritate faţă de cineva, dar cobora prieteneşte la nivelul omului care-i stătea în faţă. El îi cucerea pe toţi cu comportamentul lui simplu. Şi-a păstrat toată viaţa dialectul moldovenesc în vorbire, era spontan, cu suflet larg, deschis, primitor, foarte îngăduitor şi mai era înzestrat şi cu simţul umorului.

În toată viaţa lui pământească Vlădica Nestor n-a ştiut ce-i odihna. A dus o muncă dublă, paralelă, combinând activitatea şi misiunea de Păstor al marii eparhii a Olteniei cu studiul teologic şi istoric cultural românesc. Mitropolitul Nestor a fost şi un adevărat monah. Se mulţumea cu ceea ce era de mâncare şi se îmbrăca foarte simplu. Când a adormit în Domnul, în garderoba lui s-au găsit doar câteva rânduri de haine, unele dintre ele fiind uzate şi peticite.

Când prindea un moment de răgaz, îi plăcea să se retragă pe vreo jumătate de zi într-o casă de lut, dată cu var şi să-şi sprijinească trupul ostenit într-un jilţ de nuiele, admirând peisajul rustic şi cugetând la cele sfinte şi dumnezeieşti. Cel mai des se retrăgea la schitul-luncă al Mănăstirii Tismana. Iar în curtea Mitropoliei, la Craiova, avea o grădină de zarzavaturi şi un cârd de raţe, care se plimbau ţanţoş prin curte, scăldându-se într-un lac al lor. Vlădica îşi mai descreţea fruntea, privind la aceste simple păsări.

După o zi de muncă cu diverse probleme eparhiale, seara, Vlădica începea alt soi de muncă – studiul teologic. Aprindea lampa de masă, îşi arunca un cojoc pe spate şi toată noaptea, până-n zori, citea, scria, răsfoia manuscrise, cerceta.

Înalt Prea Sfinţia Sa a avut un rol hotărâtor în canonizarea Sfântului Voievod Ştefan cel Mare. În câteva şedinţe ale Sfântului Sinod al Bisericii ortodoxe Române a argumentat necesitatea canonizării Voievodului Moldovei. Datorită lui au fost canonizaţi şi alţi sfinţi români, precum Gherman din Dobrogea, Ghelasie de la Râmeţ, Daniil Sihastrul, Leontie de la Rădăuţi, Ioan de la Prislop, Constantin Brâncoveanu cu fiii săi, Antim Ivireanul, Iosif Mărturisitorul, Ioan din Galeş, Moise Măcinic din Sibiel, Antonie de la Iezeru-Vâlcea, Ioan Iacob Hozevitul, Teodora de la Sihla, Petru Movilă şi alţi sfinţi. Mitropolitul Nestor a contribuit ca a doua duminică după Rusalii să fie proclamată Duminica Sfinţilor Români.

Iată aşa s-a ostenit toată viaţa. Dar nu zadarnică i-a fost străduinţa: ne-a lăsat o imensă operă cu caracter enciclopedic, a scris numeroase cărţi, sute de articole, studii pe teme patristice şi istorice. A publicat în ţară şi-n străinătate, a participat la multe congrese culturale şi la simpozioane internaţionale. Mitropolitul Nestor a lăsat o urmă de neuitat, o amprentă impunătoare în cultura şi spiritualitatea românească.

Ana MOCANU