Atunci în sufletul meu s-a născut Iisus Hristos

Ian 28, 2012 by admin

Cel mai frumos Crăciun din viaţa mea

Până la sărbătoarea Naşterii Domnului mai rămăseseră încă două săptămâni. Eu, stăteam oarecum “cuminte” în odaia mea încercînd să găsesc o joacă nouă pe internet. Din cauza căştilor pe care le aveam fixate la urechi nu am auzit când a intrat bunica şi de aceea nu am reuşit să mă prefac că citesc din cartea pe care o aveam întotdeauna deschisă la îndemînă pentru aşa ceva, despre care însă habar nu aveam ce cuprinde, atingîndu-mă drăgăstoasă pe umăr:

– Petrică, iar pierzi timpul, mi-a zis bunica cu blândeţe.

– De ce zici aşa, bunicuţo? am făcut-o eu puţin cam încurcat.

Părinţii mei erau mai tot timpul ocupaţi cu serviciul în cursul săptămînii şi cu petrecerile în zilele de odihnă. De aceea cel mai bine mă cunoştea şi mă înţelegea bunica, cu care discutam despre toate problemele mele. însă aveam şi unele secrete faţă de ea. De exemplu, când mă îndemna uneori să citesc din cărţile sfinte, o făceam pe ascultătorul şi veneam în odaia mea, însă spre marea-mi ruşine nu citeam, ci mă jucam la calculator. Iată de ce, de data aceasta m-am ruşinat de-a binelea, dîndu-mă în vileag şi culoarea vişinie din obraji.

– Te-am rugat de atâtea ori să te pregăteşti cum se cuvine de măreaţa sărbătoare a Naşterii Domnului, tu însă nu mă asculţi.

– De ce spui aşa? mai sunt încă două săptămîni şi nici nu are rost să-mi aduc în ordine odaia sau să-mi aranjez hăinuţele, dacă la asta te referi. Mai am destul timp.

– Dacă ar trebui numai acestea ordonate, mi-a răspuns bunica şi a ieşit tristă din odaia mea.

După plecarea bunicii eu mi-am continuat căutările şi am uitat cu totul de discuţia noastră.

De la un timp însă am observat că bunica mea, atât de sfătoasă altădată, a devenit mai tăcută şi oarecum mai tristă în comparaţie cu ceilalţi membri ai familiei care erau veseli şi bine dispuşi. Iar într-o seară, cu două zile înnainte de Naşterea Domnului, după ce stinsesem lumina din odaia mea, fiind încă în picioare, pe când spuneam rugăciunea înainte de culcare, am observat la lumina căndeluţei pe care bunica tot timpul avea grijă să mi-o aprindă, că pruncul Iisus din braţele Preasfintei Fecioare din iconiţa de deasupra patului meu era foarte-foarte trist.

„Oare nu din cauza mea e atât de trist pruncul Iisus?” m-am gândit şi am adormit cu acest gând.

Mi-au trecut pe dinaintea ochilor toate cadourile pe care le-am primit în dar de Anul Nou. Am mai revăzut încă o dată seara de revelion petrecută cu cântece şi dansuri. Mi-am amintit de toate feţele vesele pe care le-am întâlnit la masa de sărbătoare… dar, deodată parcă am nimerit într-un pustiu friguros şi îndepărtat. Am văzut cum mergeau dreptul Iosif şi Fecioara Măria, căutând un loc prielnic pentru naşterea iui Iisus. Au bătut pe la toate uşile, le-au deschis oameni îmbuibaţi de beţii, femei îmbrăcate extravagant şi fardate din belşug. Li s-au deschis uşile caselor frumos amenajate, cu mese înbelşugate… însă nu s-a găsit nicăieri loc şi pentru ei.

În zadar am tot încercat să-i invit în odaia mea, căci ei parcă nici nu mă vedeau. Am văzut-o atunci pe bunica care era ca întotdeauna îmbrăcată cu rochia ei de culoare fumurie, cu şalul ei negru, cu cărţulia de rugăciuni, stînd ca întotdeauna, după cum mi s-a părut, în aşteptare. De cum a văzut drumeţii nu a mai aşteptat să fie rugată, ci i-a poftit să găzduiască în odăiţa ei. Era o odaie simplă cu un pat, un scaun, o măsuţă şi un perete plin cu icoane care erau întotdeauna luminate de candela pe care o păstra mereu aprinsă. În momentul când au intrat cu toţii şi cînd uşa s-a închis în urma lor, m-am trezit şi eu oarecum tulburat şi cu lacrimi mari în ochi.

Aşa, printre lacrimi am văzut că era ora cinci dimineaţa. însă aceasta nu m-a împiedicat să mă furişez desculţ, în pijama până la odaia bunicii.

Ajuns lângă uşă, m-am oprit parcă să ascult ce se petrece înăuntru, am auzit parcă nişte şoapte şi am deschis încetişor uşa. Am văzut-o pe bunica – era ca în visul meu în rochia ei de culoare fumurie, cu şalul ei negru, cu cărţulia de rugăciuni ,îngenuncheată în faţa icoanelor. M-am aşezat lîngă ea şi am cuprins-o plângând.

– Ce s-a întîmplat, Petrică? m-a întrebat bunica îngrijorată.

– La tine a intrat să se nască pruncul lisus, eu L-am rugat să vină la mine, El însă nu au venit. Iartă-mă, bunicuţo! acum am înţeles de ce mă îndemnai să mă pregătesc de sărbătoarea Naşterii Domnului.

– Scumpul meu nepoţel, pruncul Iisus poate să sălâşluiască şi în odaia ta, adică şi în inima ta. trebuie doar să ştii cum să-L aştepţi. Mă bucur că ai înţeles cum trebuie să te pregăteşti de acestă mare Sărbătoare.
Toată ziua aceea (ajunul Crăciunului), spre marea mea uimire, am fost foarte cuminte şi atent cu toţi. N-am mai dat târcoale pe la bucătărie ca altă dată. iar întreaga slujbă de Crăciun, care la noi se săvârşeşle noaptea, am ascultat-o cuminte şi cu o bucurie enormă în suflet. Şi atunci când au început să răsune primele colinzi, eu eram cea mai fericită fiinţă din întreg universul, căci atunci în sufletul meu, poate nu cel mai ordonat, poate nu cel mai bogat, s-a născut Iisus Hristos – răscumpărătorul neamului omenesc. Atunci am trăit cel mai frumos Crăciun din viata mea!

Roman BADRAJAN
cl. a VI-a, Sângerei