Minunea cea mare s-a săvârşit!

Ian 28, 2012 by

Cel mai frumos Crăciun din viaţa mea

Afară ninge întruna. Zăpada imaculată se aşterne lin peste case, grădini şi drumuri. E linişte şi pace. Se aud doar clopotele, care ne cheamă la biserică. Ajunşi acolo, vedem că sfântul locaş s-a îmbrăcat în haine de sărbătoare. Astăzi e Crăciunul!

Stăm, toţi copiii satului, lângă altar şi ascultăm glasul blând al preotului, care ne povesteşte cum S-a născut Iisus Hristos într-o iesle săracă, cum animalele suflau asupra Lui ca să-L încălzească.

Ridicăm privirile în sus – deasupra noastră străluceşte o stea! E aceeaşi stea ca acum 2000 de ani. Ea ne luminează gândul şi sufletul.

Minunea cea mare s-a săvârşit! S-a născut pruncul Iisus Hristos, darul lui Dumnezeu pentru omenire. Bucuria din sufletul nostru n-are margini, iar Dumnezeu ne cuprinde cu o caldă îmbrăţişare.

Livia SÂRBU
s. Nucăreni, r-nul Teleneşti

Related Posts

Tags

Share This

Lasă un răspuns


Get Widget
%d bloggers like this: