La Dumnezeu sunt toate gata

Iul 28, 2014 by admin

Părinţii Lenuţei, tineri profesori la un liceu din oraş, se bucură de fata lor că a crescut de acum mare. Copila o ajută pe mama să deretice casa, ştie să aranjeze jucăriile la locul lor, în dulăpior. Mai deunăzi tăticul i-a cumpărat o carte frumoasă cu desene din scene biblice. În clipele de răgaz Lenuţa o roagă pe mămica să-i explice evenimentele, expuse în ilustraţiile colorate. Ea încă nu umblă la şcoală, merge la grădiniţă, dar îi plac nespus cărţile – şi-a adunat deja o mică bibliotecă …

Lenuţa frecventează grupa mare. Aici fetiţele şi băieţeii de seama ei învaţă cifrele, citesc povestioare, declamă poezii. Însă fata aşteaptă cu nerăbdare zilele libere când, împreună cu părinţii, pleacă deseori cu maşina în satul copilăriei lui tăticu. Acolo bunicuţa stă singură acasă şi o aşteaptă cu dor în fiecare zi. Lenuţei îi place la ţară să se joace cu copiii vecinilor pe toloaca mare din marginea satului. Fata mai ştie că duminică dimineaţa, mămica cu tăticul vor porni primii la biserica din sat, iar în urma lor, alături de bunica, ea va ţopăi bucuroasă pe potecuţa întortocheată până la clopotniţa din vârful dealului. În biserică Lenuţa îşi găseşte un locuşor lângă icoana strălucitoare, incrustată cu aur, a Sfintei Fecioare cu Pruncul în braţe, ce se aseamănă leit cu o poză din cartea de acasă. Ea se dă mai aproape de strană, unde băieţi şi fete ca dânsa, chiar mai mari, cântă rugăciuni. Ce duios răsună vocile dulci sub cupola înstelată din Casa Domnului! Lenuţa fredonează cu ceilalţi copii cîntările învăţate pe de rost.

De obicei, după cină, spunând rugăciunea cu Îngeraşul, fata se aşază în patul mare, lângă bunica, şi, până adoarme, ascultă cu luare-aminte basme cu eroi viteji ori întâmplări fericite din viaţa lui Iisus Hristos când El umbla pe pământ… Iată şi în seara asta de martie nepoţica se aciuă în poala bunicuţei, sorbind cu nesaţ povestea mângâioasă…

A doua zi dimineaţă fata se trezi ca deobicei veselă dar, privind pe geam afară, descoperi cu uimire că peste sat se prăvălise iarna. Natura din jur – şi grădina, şi casele, şi drumul – se primenise peste noapte cu podoabe albe, sclipitoare.

– Vai, bunicuţo, exclamă nepoţica, la matale s-a întors iarna!.. Vom merge la biserică cu săniuţa?!

– Nu, drăguţo, doar nu ne ducem la joacă!..

La sfânta slujbă Lenuţa, foarte smerită, a cântat ca de obicei, ţinând isonul copiilor din strană – uitase de zăpada de afară. Abia când ieşi în pragul bisericii să meargă spre casă, descoperi o lume nouă – tihnită şi plină de lumină… Crengile copacilor, înzorzonate cu mărgăritare licărinde, slobozeau din muguri picuri zglobii, ce plescăiau veseli, cufundându-se în băltoacele de sub poale. Ici-colo pe caldarâm îşi întindeau luciul oglinzi de apă în care se scăldau bucăţele albastre de cer. Întreaga fire zâmbea tainic în faţa soarelui şotios.

– Bunico, mămică, uitaţi-vă, soarele a mâncat iarna! fetiţa bătu bucuroasă din palme… Ce repede a dezbrăcat-o de straie!..

– D-apoi, scumpa mea, mare este puterea Lui Dumnezeu! bunica netezi uşurel cârlionţii, răsfiraţi în fuiorul de cânepă din creştetul fetei. În grădina Domnului sunt gata oricând toate minunile!..

Andrei MOROŞANU