Ploiţa din mânecile nopţii

Iul 28, 2014 by admin

Vara zburdă pe coclauri, vălurând zăpuşeala cum-plită, în vreme ce Olguţa şede cuminte pe prispă la umbra nucului şi o tot cicăleşte pe bunicuţa cu întrebări. De acum de-o săptămână copila stă la bunica la ţară. Casa lor e în mijlocul satului, într-o grădină plină cu flori şi pomi fel de fel: cireşi, vişini, caişi, piersici, meri. Iar în fundul ogrăzii fata descoperi un pâlc întins cu tufe de zmeură. O lume de poveste! Fetiţei îi plac nespus picăţelele astea roşii, pline de arome dulci, pe care le găseşte ascunse sub frunzuliţele zimţate. În prima zi, când văzu atâtea poame, nepoţica o ispiti pe bunica:

– Am să le mănânc pe toate!

– Mănâncă, scumpa mea, cât îţi pofteşte sufleţelul… Dumnezeu le-a semănat aici pentru tine… Bunica îi netezeşte uşurel buclele înţesate şi o sărută pe obrăjori.

– Mămica a zis că Dumnezeu m-a făcut pe mine!

– Şi pe tine, şi pe toată lumea…

Olguţa nu mai ştie ce s-o întrebe pe bunica, de aceea tace puţin, alege cele mai mari buline de zmeură şi îşi umple gura cu ele. Pe o tufă găseşte o crenguţă cu fructe zbârcite.

– Vai, dar acestea de ce s-au supărat aşa?! se miră ea.

– Păi, s-au încreţit pentru că li-i sete… E-ei, păcatele noastre, demult nu ne-a trimis cerul ploaie… Bătrâna îşi roteşte privirea tânguioasă către înălţimile albastre şi oftează.

– Mămica mi-a spus că trebuie să-L rugăm frumos pe Dumnezeu şi El ne va da tot ce dorim, zumzăi nepoţica din zmeuriş, trăgând cu ochii la bunica.

– Adevărat, fetiţa mea…

– Atunci hai să-L rugăm să ne trimită mâine o ploiţă ca zmeura să-şi răcorească setea. A?!..

– Sigur, că vom cere Domnului şi o ploiţă, scumpo… deseară, la rugăciune.

În după-amiaza aceea Olguţa a alergat cu gân-sacul din ocolul gâştelor, apoi a dansat cu motanul torcălău şi nici n-a observat cum se călători ziua. Obosită peste seamă, fata aproape că adormea la cină. Bunica o învioră cu apă răcoroasă pe faţă, apoi îi spălă picioarele, după aceea au trecut în faţa icoanei să rostească împreună rugăciunea.

– Repetă cu mine, puişor, că mâine-poimâine împlineşti de-acu patru anişori şi trebuie să ştii bine rugăciunea, altminteri te vei rătăci în lumea asta mare. Spune aşa:

Înger, Îngeraşul meu,

Dat mie de Dumnezeu,

Totdeauna fii cu mine

Şi mă-nvaţă să fac bine.

Eu sunt mică – fă-mă mare,

Eu sunt slabă – fă-mă tare,

Totdeauna mă-nsoţeşte

Şi de rele mă păzeşte.

După ce au rostit în linişte rugăciunea, bunica o sărută uşor şi o conduse în dormitor. Deodată, fata observă în asfinţitul stacojiu doi snopi lungi negri care se tot lăţeau peste orizontul învăpăiat. Fetiţa se întoarse, oarecum îngrijorată, către bunica:

–Aşa-s de urâţi şi s-au căţărat tocmai în cer!..

– Aestea-s mânecile nopţii, drăguţo… ele aduc întunerucul când toată lumea doarme. Tu n-ai nici o grijă, ai spus rugăciunea, iar Îngeraşul tău, trimis de Dumnezeu, te va păzi şi-ţi va dărui visuri frumoase… Bunica făcu semnul crucii peste pătucul fetei şi, împăcată, o înveli în aşternutul primitor.

Răpită de somnul dulce, copila nu văzu cum mânecile nopţii se întinseră peste întreaga fire, cuprinzând toată bolta. Ici-colo săgeţi orbitoare de foc croiau poalele nopţii, apoi o ploiţă liniştită se risipi din înalturi, adăpând pământul însetat. Abia în zori norii zvăpăiaţi se aciuaseră pe la casele lor. Dimineaţa devreme apăru şi soarele – părea mai vesel şi spălat pe faţă.

Olguţa se trezi voioasă şi, ca de obicei, o găsi pe bunica trebăluind prin ogradă:

– Vai, ce încărcate de stropi argintii sunt floricelele mele! exclamă uimită copila.

– Vezi, scumpa mea, aseară ne-am rugat pentru ploaie şi Bunul Dumnezeu ne-a auzit dorinţa şi ne-a trimis cu mânecile nopţii o ploiţă cuminte…

– Bunicuţo, de acum înainte în fiecare seară şi dimineaţă am să spun rugăciunea şi Tatăl Ceresc o să mă apere de cele rele şi o să-mi dea tot ce doresc!.. Aşa-i!?…

– Aşa e, scumpa bunicăi! Bravo!…

Andrei MOROŞANU