Mănăstirea de pe Movila Măgurii

Aug 12, 2011 by admin

Astă vară, am avut ocazia să calc pentru prima oară în viaţă vatra satului Bocani, unde am făcut cunoştinţă cu… sihastrul Vlasie. Da, sihastru! Schimnic sau pustnic, cum li se mai spune călugărilor singuratici. Da, în ziua de azi. La noi în Moldova, la Bocani. Mai precis, pe Movila Măgurii.

Localitatea, ca şi piscul cu numele de mai sus (e al doilea după înălţime în Moldova – primul se află în Bălăneştii Nisporenilor, şi ambilor nu le ajung pentru a fi numiţi munţi doar vreo 10-20 de metri) se află exact la punctul de joncţiune a trei raioane – Ungheni, Făleşti şi Sîngerei. Dacă te vezi odată urcat pe creasta acestui adevărat munte din partea central-nordică a ţării, ba şi te mai caţări până la enorma şi somptuoasa cruce din vârful său, vezi, practic, o bună parte de ţară.

…Mare mi-a fost mirarea când, chiar în preajma piscului, unde-i înfiptă crucea, mai la poalele lui, dosită de salcâmii din preajmă, răsări ca din pământ o bisericuţă, apoi – o chilioară, un ţarc pentru vite şi ceva acareturi… Mai la o parte – un morman de bolovani, nişte cotileţi sănătoşi, semn că bisericuţa e de abia la început… La iconiţele de pe iconostas pâlpâia sfârâind zgomotos o candelă cu untdelemn de casă. Mi-am făcut sfânta cruce şi m-am închinat. Deodată apăru şi… stăpânul acestor locuri: Vlasie, călugărul…

– Nu te temi, părinte, noaptea, de unul singur, doar la lumina opaiţului? l-am întrebat.

– De ce m-aş teme, când Domnul mă are în paza Sa? mi-a răspuns, senin şi cuprinzător. Apoi, credeţi că fără sprijinul oamenilor am zidit ce-i zidit şi am ridicat ce-i ridicat?! Schimbul cald de priviri dintre sfinţia sa şi bocănenii prezenţi era mai mult decât grăitor.

Până la urmă, mi-a povestit “odiseea” sa, mi-a spus chiar şi numele lumesc, fiind de baştină de prin părţile Unghenilor. Cândva, în copilărie, a fost adus aici de bunica lui: la cruce, la loc sfânt… Şi lucrul acesta i s-a întipărit pentru totdeauna în memorie. Chiar avu un vis măreţ, repetat pe parcursul vieţii sale de mai multe ori – în acel vis, pe această culme, se înălţa o preafrumoasă mănăstire şi în ea se vedea pe sine, anume pe sine. Visul l-a făcut, pînă la urmă, să părăsească într-o bună zi Institutul Unional de Cinematografie de la Moscova, unde studia arta cinematografică şi… să urce anevoiosul drum până la culmea Măgurii, unde fusese cândva cu bunică-sa.

Dar, mai întâi, a studiat arhivele bisericeşti şi s-a convins că, pe timpuri, aici, într-adevăr, a fost o mănăstire. A devenit călugăr, a primit binecuvîntarea Mitropolitului. Nu se teme de greutăţi şi este convins că, cu ajutorul Domnului, va reuşi, deoarece prin viaţă mereu îl însoţeşte un ceva, care le scapă unora dintre noi.

Acel ceva este credinţa ortodoxă.

Liviu BELÎI